Tag Archives: mircea cosea

Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” isi intensifica legaturile cu mediul de afaceri

Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” a lansat un ciclu de dialoguri academice pe teme stringente ale economiei nationale intre universitari si exponenti ai mediului de afaceri.

Initiator este prof. univ. dr. Momcilo Luburici, presedinte fondator al Universitatii Crestine „Dimitrie Cantemir”. Obiectivul, asa cum l-a definit prof. univ. dr. Mircea Cosea, in calitate de coordonator al demersului, il reprezinta „stabilirea unei legaturi mai intense intre universitate si mediul de afaceri, prin intermediul profesorilor, pentru introducerea a cat mai mult din problematica la zi in activitatea didactica si de cercetare”.

Reuniunea inaugurala – la care au participat rectorul Universitatii, prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu, profesori dintr-un spectru larg de specializari – l-a avut ca invitat pe Cristian Parvan, presedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni Piarom, recomandat de activitatea directa in economia reala si implicit de cunoasterea actualitatii concrete a acesteia.

Pivotul tematic al dezbaterii l-a constituit salariul minim pe economie, cu diversitatea de abordari curente, de implicatii si de efecte in perspectiva. Subliniind ca „salariul minim trebuie contextualizat, pentru a vedea despre ce economie vorbim”, presedintele Piarom a semnalat specificul fiecarei perspective de abordare din spatiul public (patronala, sindicala, mediatica), apreciind ca fiecare isi are doza ei de dreptate, datoria profesionistilor, inclusiv din mediul academic, fiind aceea „de a vedea ce este rational in aceste abordari”.

Dezbaterea academica a atins subiecte precum structura salariala in ansamblu, eventualul recurs la salarizarea orara, fiscalizarea orelor suplimentare de lucru, calificarea profesionala, promovarea competentelor etc. Prof. univ. dr. Mircea Cosea a reiterat aprecierea ca „Romania inca este o tara cu probleme, care practica o economie manufacturiera”. In sens larg, observatia sa a vizat deficitul de educatie financiara care se manifesta la noi. O cale de intelegere a mecanismelor specifice si de propagare a lor din surse autorizate la nivel inalt de profesionalism poate fi urmata prin dezbateri de felul celor initiate acum de Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir”, dezbateri care vor continua.

Sursa: www.economistul.ro

23.05.2017