Tag Archives: conferinta piarom

Videoreportaj: Grupurile de firme cu capital romanesc – perspective si politici publice

Patronatul Investitorilor Autohtoni, PIAROM a organizat, pe 15 mai 2017, o conferinta de presa cu tema Grupurile de fime cu capital romanesc  – perspective si politici publice, urmare a comunicatului emis la sfarsitul lunii aprilie de catre Institutul National de Statistica cu privire la situatia grupurilor de firme din Romania.

Conform acestuia, in Romania, in anul 2015 au fost identificate 73.663 de grupuri de intreprinderi, dintre care 92,58% grupuri de intreprinderi multinationale, controlate intr-o proportie de peste 99,7% de entitati din afara Romaniei, ceea ce subliniaza faptul ca exista un decalaj foarte puternic in termeni de cultura economica si legislativa intre statele membre ale Uniunii Europene si Romania in ceea ce priveste reglementarea activitatii si functionarea grupurilor de societati. La eveniment au participat Anca Vlad (Presedinte Fondator PIAROM), Cristian Parvan (Presedinte PIAROM) si ec. Ana Gabriela Dita (Director Economic Uzinsider S.A.), alaturi de numerosi reprezentanti ai mediului de afaceri si jurnalisti.

Astfel, PIAROM, in calitate de reprezentant al mediului de afaceri, apreciaza faptul ca inexistenta unui cadru legislativ transparent, coerent, aliniat la tendintele europene in domeniu, precum si barierele de ordin fiscal, constituie principalele cauze pentru care companiile rezidente nu opteaza pentru incorporare in cadrul unor holdinguri si pentru consolidarea activitatilor. Cultura economica europeana releva faptul ca existenta si proliferarea holdingurilor constituie in esenta un element aducator de valoare adaugata si de forta competitiva, in special pe pietele emergente, unde colaborarea si transferul de cunostinte si know-how in mod liber consolideaza pozitiile competitive ale marilor grupuri de companii si le furnizeaza sursele de avantaj competitiv necesare pentru a ataca piete internationale. Iata motivele principale pentru care PIAROM solicita in mod imperativ autoritatilor abilitate sa adopte un set de masuri concrete orientate spre crearea unui cadru stimulativ de consolidare a relatiilor dintre entitatile afiliate rezidente si de agregare a acestora in holdinguri, capabile sa ofere solutii competitive, performante, in conditii corecte si avantajoase, conforme cu cerintele unei economii de piata.

Ca masuri concrete ce pot face obiectul unei implementari in cadrul legislativ necesar a fi creat, PIAROM propune, citam:

–              adoptarea cu prioritate a unei legi a holdingurilor, care sa transpuna in mod corect pricipiile OECD privind guvernanta corporativa si care sa fie axata pe elementele tehnice si functionale de constituire, organizare si functionare a unui grup de firme;

–              promovarea in mediul economic a avantajelor consolidarii activitatilor economice desfasurate de entitati afiliate in cadrul unui holding, inclusiv prin campanii de informare si promovare destinate antreprenorilor;

–              instruirea organelor de inspectie fiscala in directia incurajarii contribuabililor sa constituie sau sa integreze companiile pe care le detin in cadrul unor holdinguri, in opozitie cu atitudinea circumspecta cu privire la tranzactiile dintre entitati afiliate, promovata in prezent;

–              detalierea si clarificarea unui cadru legislativ coerent privind politica de transfer pricing, care sa transpuna directivele OECD si in egala masura sa fie adus la cunostinta mediului economic;

–              anularea: Ordinului Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate,  emitent MFP si a O rdinului nr. 442/2016 privind cuantumul tranzactiilor, termenele pentru intocmire, continutul si conditiile de solicitare a dosarului preturilor de transfer si procedura de ajustare/estimare a preturilor de transfer, emitent ANAF.

 

Realizator: Oana Georgescu

Foto: Cristina Ardelean

18.05.2017