Proiecte

Analizat atât ca entitate juridică, cât și prin prisma expertizei organismelor sale manageriale și a echipei de experți, Patronatul Investitorilor Autohtoni desfășoară frecvent activități de management de proiect, participând la implementarea mai multor măsuri coerente ce vizează dezvoltarea sectorului serviciilor private, în general, și a sectorului serviciilor private de sănătate, în particular.

Patronatul implementează aceste măsuri de dezvoltare cu ajutorul unei echipe ce posedă o vastă expertiză relevantă în domeniul comunicării, desfășurând cu regularitate activități de informare și schimburi de informații, cunoștințe și know-how, menite să transforme Patronatul într-unul dintre principalii promotori ai relațiilor parteneriale între entități aparținând sectorului serviciilor private din România.

Patronatul Investitorilor Autohtoni acordă de asemenea o importanță majoră sprijinirii antreprenoriatului și consolidării relațiilor stabilite între diverși agenți economici din sectorul economiei sociale, având, printre altele. prevăzută în obiectul de activitate și înființarea de unități sociale.

Eforturile susținute ale Patronatului în ceea ce privește promovarea economiei sociale se vor concretiza, începând cu luna octombrie a anului curent, în exercitarea rolului de coordonator al unui proiect amplu în sfera economiei sociale, cu următoarele obiective specifice:

  • Dezvoltarea structurilor economiei sociale prin înființarea, dezvoltarea și promovarea a 13 întreprinderi sociale dintre care 5 în mediul rural, care vor genera 47 de locuri de muncă, specializate pe servicii generatoare de profit pentru integrarea sau reintegrarea pe piața muncii a persoanelor excluse social.
  • Promovarea economiei sociale ca un instrument flexibil şi durabil pentru dezvoltarea economica şi crearea de locuri de munca la nivel regional şi local,prin organizarea a 8 evenimente de informare la nivel național și a unei campanii de promovare a unui stil de viață sănătos.
  • Consolidarea capacității celor 13 întreprinderi sociale nou create de a furniza servicii de înaltă calitate pentru populație, în cadrul unei rețele de întreprinderi sociale care sa faciliteze cooperarea între organizații, prin înființarea unui centru de resurse comun și prin dezvoltarea si promovarea activităților integrate destinate structurilor economiei sociale.