PIAROM saluta relansarea in consultare publica a Ghidului Solicitantului pentru Prioritatea de Investitii 2.2. a POR 2014-2020

PIAROM saluta in mod public relansarea in consultare publica a Ghidului Solicitantului pentru Prioritatea de Investitii 2.2. a Programului Operational Regional 2014-2020 – Sprijinirea crearii si extinderea capacitatilor avansate de productie si dezvoltare a serviciilor si completarea masiva a listei de domenii eligibile pentru finantare, cu coduri CAEN provenite din industria prelucratoare, ca o masura binevenita adoptata de catre Ministerul Fondurilor Europene si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice in directia corectarii deficientelor in alocarea fondurilor nerambursabile semnalate de PIAROM in urma cu aproximativ o luna, printr-o scrisoare deschisa adresata celor doua institutii.

PIAROM apreciaza in egala masura ca dialogul social si consultarea publica a documentelor programatice privind alocarea fondurilor europene nerambursabile constituie parghii eficiente de imbunatatire continua a politicilor publice si de creare a unui climat de incredere si stabilitate intre actorii implicati in procesul de gestionare a instrumentelor structurale: autoritati publice, autoritati de management, organisme intermediare, agentii guvernamentale, ONG-uri, agenti economici, reprezentanti ai mediului de afaceri si parteneri din societatea civila.

Apreciem, in egala masura, faptul ca extinderea sectoarelor economice eligibile pentru primirea de subventii prin intermediul finantarilor europene nerambursabile (in special in cadrul POR 2014-2020 – Axa Prioritara 2), contribuie la limitarea riscului de cheltuire ineficienta a fondurilor publice si la potentarea impactului asteptat ca urmare a utilizarii instrumentelor structurale in procesul de dezvoltare a mediului de afaceri in general si a IMM-urilor in special.

Ca etapa ulterioara in continuarea demersului initiat de catre MDRAP, reiteram faptul ca este necesara chiar o incurajare a investitiilor in domeniile emergente aferente industriei prelucratoare, evaluate prin prisma potentialului de a genera valoare adaugata, prin departajarea lor in cadrul evaluarii tehnico-financiare, prin acordarea unor punctaje suplimentare in functie de indicele de competitivitate al respectivelor industrii calculat la nivel european.

Patronatul Investitorilor Autohtoni

 

 

 

10.11.2016