Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional (POR) a publicat marti, 23 februarie a.c., pentru o noua consultare publica, versiunea consolidata a Ghidului Solicitantului. Conditii specifice de accesare a fondurilor in cadrul prioritatii de investitii 2.1. ”Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” – Apelul de proiecte 2.1.A. – Microintreprinderi.
Noua versiune este rezultatul analizei a aproximativ 600 de intrebari, propuneri si observatii primite pe parcursul primei etape de consultari.
Eventualele observatii sau comentarii la Ghid se pot transmite la adresa de email [email protected], pana la data de 1 martie a.c., ora 16.00.
Ghidul solicitantului este in curs de definitivare, urmand ca forma finala a acestuia sa fie publicata de indata ce toate conditiile necesare lansarii apelului de proiecte sunt indeplinite.
Programul Operational Regional este unul dintre cele 7 programe operationale din generatia 2014-2020 implementate in Romania, cofinantate din fondurile europene structurale si de investitii si unul dintre cele 2 programe operationale gestionate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), in calitate de Autoritate de Management.
De la aprobarea POR (iunie 2015) si pana in prezent, Autoritatea de Management care functioneaza la nivelul MDRAP a elaborat si supus consultarii publice 6 ghiduri specifice. Pentru 4 dintre ele, s-a incheiat etapa de analiza a observatiilor primite. Cele peste 1300 de raspunsuri la intrebarile primite, centralizate pe prioritati de investitie, au fost publicate pe site-ul programului pentru a fi disponibile celor interesati.
Mai multe aflati AICI.