De ce nu au putere producătorii de alimente să acopere necesarul de consum: peste 70% din procesatori au sub nouă angajaţi

Producţia locală de alimente, un sector care generează anual vânzări de aproape 40 de miliarde de lei (9 mld. euro), este dominată de companii mici, cu mai puţin de nouă angajaţi, care nu reuşesc să acopere necesarul de consum al României, a explicat Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), pentru ZF.

Astfel, pe plan local există circa 100 de fabrici de procesare a cărnii, laptelui, cartofilor, pâinii sau uleiurilor vegetale cu peste 250 de angajaţi, adică mai puţin de 2% din totalul unităţilor, arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). În acelaşi timp, peste 70% din companiile active în producţia de alimente (cod CAEN 10) au sub nouă angajaţi. Astfel, lipsa forţei fabricilor a transformat România într-o piaţă de desfacere, astfel încât consumul a ajuns să fie acoperit majoritar din importuri în multe sectoare din industria alimentară. În plus, producţia locală nu are forţă la export tocmai pentru că mulţi producători români nu pot fi competitivi sau chiar nu pot supravieţui nici măcar în ţara de origine.

Sursa: ZF.ro

19.02.2018