Creștere accelerată a locurilor de muncă în zona capitalului autohton. Problema cea mare

Ritmul de creștere a numărului de Contracte Individuale de Muncă (CIM) în sectoarele economice dominate de capitalul autohton privat a fost în 2017 de 6,72%. Ceea ce înseamnă că a depășit ritmul de creștere al numărului total de CIM la nivel național (5,81%) și a fost dublu față cel înregistrat în celelalte sectoare (dominate de capitalul extern și de companiile de stat) – 3,32%.

Datele sunt prezentate în “Studiul privind dinamica pieței muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare din România în perioada 2016 – 2017”, realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM).

Pentru comparație – în 2016, numărul CIM-urilor din sectoarele dominate de capitalul autohton a stagnat la nivelul din 2015.

Problema: calitatea locurilor de muncă

Trebuie precizat că 30% dintre CIM aferente sectoarelor economice dominate de capitalul autohton, adică circa 800.000 din cele în jur de 2,65 milioane de locuri de muncă existente în acestor sectoare, se regăsesc în comerț.

În acest context, menționăm că majoritatea joburilor nou create anul trecut în sectoarele unde capitalul autohton predomină sunt slab plătite și cele mai expuse, întrucât reflectă creșterea nesustenabilă a economiei.

Astfel, cele mai dinamice sectoare economice în anul 2017 au fost:

– comerțul cu amănuntul (+7,58%, respectiv +33.494 CIM)

– transporturile (+9,43%, respectiv +23.142 CIM)

– industria restaurantelor (+19,17%, +20.115 CIM).

În ceea ce privește industria restaurantelor, este o creștere artificială și corespunde probabil numărului de contracte care au ieșit din zona gri, plătite doar în acte pentru program redus.

Explicația PIAROM:

“Creșterea aparent spectaculoasă a numărului de CIM la nivelul acestui ultim sector de activitate trebuie însă interpretată și în contextul transformării unui număr important de CIM cu durată parțială în CIM cu normă întreagă, pe fondul Ordonanței Guvernului nr. 4/2017” pentru modificarea Codului fiscal.

Dinamica în profil teritorial: Polarizare severă

 Distribuția locurilor de muncă nou create în sectoarele economice dominate de capitalul autohton, a fost una uniformă.

“Prin comparație, creșterea numărului de locuri de muncă în alte sectoare economice a fost una polarizată, atât la nivel de industrie (preponderent activități de servicii privind forța de muncă, fabricarea autovehiculelor de transport rutier și activități de servicii în tehnologia informației), cât și la nivel de județ”, constată analiza.

Citeste tot articolul pe cursdeguvernare.ro

18.07.2018