Conferinţa ZF „Cei mai mari jucători din economie 2019: Ce mai poate să ofere România investitorilor“. România rămâne o destinaţie de investiţii pentru că are resurse naturale, oameni buni, forţă de muncă bine pregătită dar este nevoie de inovaţie şi creativitate

Creşterea economică din ultimii ani şi creşterea businessului cu ritm double digit în 2017 şi 2018 sunt o carte de vizită a mediului de afaceri local care demonstrează că România ar trebui să fie o destinaţie de top pentru noi investiţii, însă dezvoltarea celor mai mari jucători din economie are nevoie de un cadru fiscal şi de reglementare stabil, de încredere, de companii inovatoare, au spus reprezentanţii businessului prezenţi la conferinţa ZF „Cei mai mari jucători din economie 2019: Ce mai poate să ofere România investitorilor“.

Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni

♦ Ideea care s-a cultivat în timp cum că mediul de afaceri este într-o parte şi guvernul este în altă parte este greşită. Este clar că mediul de afaceri va trebui să clarifice şi să procedeze transparent în a înţelege că are nevoie de acoperire guvernamentală şi că nu este nimic greşit în asta.

♦ Obiectivul nostru este să găsim metode, începând de la nivel guvernamental până la antreprenori, pentru a lărgi lanţul de valori. Vrem ca tot mai multe companii româneşti să fie integrate în lanţul de valori al companiilor internaţionale. Cred că este la îndemâna românilor care demonstrează că acolo unde se pune problema de creativitate şi nu de capital se poate. Hai să integrăm şi România, să acoperim piaţa cu cât mai multe produse locale şi să intrăm în procesul de globalizare.

Citeste AICI articolul integral

28.06.2019