Author Archives: [email protected]

COMUNICAT DE PRESA: S-a declanșat haosul pe piața lemnului de foc din România, lipsesc politicile coerente pentru punerea în valoare sustenabilă a pădurilor

Dacă anul trecut, criza lemnului de foc a afectat puternic mii de comunități locale din România, anul acesta situația este mult mai gravă. Criza artificială  de  resursă lemnoasă din România a declanșat haosul în piața lemnului de foc.  Este afectată în primul rând populația care își permite cu greu să plătească prețul exagerat, dar și întreaga industrie a lemnului din România, care falimentează, plătind un preț pentru resursă cu 10-20 % mai mare decât cele mai mari prețuri din Europa.

Ca rezultat  al modificării Codului  Silvic în 2017, volumul de  masă lemnoasă oferit la licitațiile principale  de către RNP- Romsilva   a scăzut cu 30 %.  Efectul   imediat  al reducerii ofertei s-a văzut aceste zile în prețurile de adjudecare, care vor produce efecte în 2018:  de la o medie de 185 lei/mc în 2017, prețurile medii  de adjudecare la licitațiile organizate au sărit la 250-300 lei/mc pentru 2018.  Dacă  astăzi  lemnul are un preț prohibitiv pentru populație și pentru industrie,  iar creșterea între prețurile medii  de 71 lei/mc în 2011  și 185 lei mc în 2017 a fost de 250 %,  raportat la 2011 creșterea preturilor va fi de 413 % în anul 2018.

Efectul imediat al modificării Codului Silvic și a regulamentului de valorificare a masei lemnoase va duce la o adevărată criză economică în industria lemnului și agravarea crizei lemnului de foc.

Culmea este că si din punct de vedere al mediului este o abordare contraproductivă, direcționarea resursei de masă lemnoasă prioritar catre lemn de foc este o greșeală. “ Pădurile fixeaza carbon.  O tonă de masă lemnoasă este egală cu o tonă fixată de CO2. Prin ardere, CO2 este din nou eliberat în atmosferă. Din punct de vedere al angajamentelor României  pe linie de combaterea schimbărilor climatice, trebuie să utilizăm resursa de masă lemnoasă pentru realizarea de produse cu durată lungă de viață- case de lemn, constructii, mobila- ideal  în produse pe care să le exportăm  sau în produse care înlocuiesc alte materiale cu amprentă ecologică mult mai  mare pentru obținerea lor – oțel, beton etc.”- a fost una dintre concluziile Forumului Pădurilor.

“Trebuie să susținem folosirea lemnului în produse de lungă durată, o coordonată pe care nu o văd sustinută la nivel național în politicile publice. Noi încercăm de 3 ani să lămurim toate ministerele că soluția este transformarea unei cantități de lemn de foc sistematic în pelete și arderea în cazane cu eficiență de 80 %, nu de 10-15 % ca în cazul arderii lemnului de foc. Ați văzut ce s-a întâmplat iarna trecută și veți vedea că se va întâmpla și iarna aceasta, deja s-a făcut restricționarea lemnului de foc, în orașele în care lemnul se dădea cu camionul, acum se dă cu rastelul și toată lumea bagă în priză tot ce găsește să se încălzească. Așa cum în iarna trecutaă a fost un pericol să sară sistemul energetic în aer, datorită restrictionării normale a cantității de lemn de foc, vom avea și anul acesta efecte în alte domenii. Ca urmare, apelul nostru al patronatului este să-i sprijinim pe toți investitorii, fie pentru culturi energetice, fie în producerea de pelete și să integram acest lanț, astfel încât să avem un plan logic și normal pentru utilizarea lemnului de foc. În alte țări a dispărut din utilizare și este interzisă utilizarea chiar și din semineele luxoase, iar noi ne mândrim că ardem lemn de foc în sobă. Lemnul este o resursă pentru care cred că trebuie să luptăm cu toții și să o gestionăm bine din punct de vedere al valorii adăugate” – spune Cristian Pârvan, președintele PIAROM.

Circa 3,5 milioane de gospodării, aproape jumătate din totalul gospodăriilor din România, majoritatea situate în zone rurale, se încălzesc cu lemn de foc, utilizând sobe vechi, neperformante, cu un consumul uriaș de lemne anual, estimat la 18 milioane de metri cubi. Deşi administrează aproape jumătate din pădurile României, Romsilva a vândut anul trecut doar un milion de metri cubi de lemn de foc pentru populaţie.

Potrivit unei analize a Ministerului Apelor și Pădurilor, efectuată în prima parte a anului, la nivel național au fost identificate 3.683 de comunități locale, situate în raza a 2.035 unități administrativ-teritoriale, dependente de lemnul de foc  pentru încălzirea locuințelor. Criza lemnului de foc se accentuează odată cu instalarea iernii, iar prețul arde la buzunar.  Codul Silvic, schimbat anul acesta, prevede ca primăriile să facă liste cu cei care folosesc lemn pentru încălzire și să ceară cantitatea respectivă de la Ocolul Silvic aferent, însă în multe zone deficitare în păduri, precum sudul țării, pur și simplu nu există volum de redistribuit de către Romsilva din zone cu păduri excedentare, prin mecanismul prevăzut de Codul Silvic.  Ce va face populația în aceste  zone?

“Criza de resursă este artificială, cauzată de blocajele din administrarea pădurilor private și lipsa finanțării  sectorului forestier  prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Este nevoie de o schimbare totală de optică, trecerea de la suprareglementare, supracontrol și subfinanțare la o viziune de dezvoltare durabilă în domeniul pădurilor  și al valorificării resursei de masă lemnoasă. Urgența zero: Codul Silvic și Regulamentul de valorificare a masei lemnoase trebuie modificate până în vara anului 2018, înainte de a provoca pierderi economice ireversibile economiei forestiere  și a bulversa complet piața lemnului în 2018 ” – spune Cătălin Tobescu, Fordaq România.

19.12.2017

Fordaq organizeaza FORUMUL PADURILOR, INDUSTRIEI LEMNULUI SI ECONOMIEI VERZI si GALA PREMIILOR DE EXCELENTA A ECONOMIEI VERZI

Fordaq, portalul industriei lemnului, in parteneriat cu organizatiile patronale si profesionale din sectorul forestier, membre in Consiliul Padurilor si Dezvoltarii Rurale, initiaza, in acest an, „FORUMUL PADURILOR, INDUSTRIEI LEMNULUI SI ECONOMIEI VERZI” si „GALA PREMIILOR DE EXCELENTA A ECONOMIEI VERZI”.

Evenimentul va avea loc pe 6 decembrie 2017, la Hotel Epoque din Bucuresti si va debuta cu dezbaterea unor subiecte de maxima actualitate in industria de profil, printre acestea:

  • Starea padurilor si taierile ilegale.
  • Padurile si schimbarile climatice. Criza lemnului de foc. Biomasa forestiera, ca resursa energetica regenerabila. Alternative energetice.
  • Finantarea sectorului forestier. Mobilizarea resurselor forestiere. Padurile in Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR).

O sectiune importanta a manifestarii va fi marcata de trecerea in revista a performantelor in industria de profil, prin lansarea „Top Fordaq companii din industria lemnului” si premierea performerilor in cadrul „Galei Premiilor de Excelenta a Economiei Verzi”.

Cu ocazia acestui eveniment, va fi lansata si lucrarea “Raport Fordaq – Starea padurilor si a industriei lemnului”.

PIAROM este partener al acestui eveniment.

FORDAQ, PORTALULINDUSTRIEI LEMNULUI, IN CIFRE:

  • Peste 200.000 de membri din toata lumea
  • Prezenta in 186 de tari; traducere automata in 13 limbi
  • 3.500.000+ metri cubi de lemn in cereri si oferte
  • 1.500.000+ vizite pe luna

ORGANIZATIILE MEMBRE ALE CONSILIULUI PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE

Proprietari de paduri:

-Federatia Proprietarilor de Paduri si Pasuni din Romania

Administratori de paduri:

-Regia Nationala a Padurilor- Romsilva

Sector de exploatare si prelucrare primara a lemnului:

-Asociatia Forestierilor din Romania

-Asociatia Forestierilor Bucovina

-Asociatia Forestierilor Valea Somesului

-Asociatia Forestierilor si Producatorilor de Mobila „Muresul”

Industria mobilei:

-Asociatia Producatorilor de mobila

ONG-uri de Mediu:

-WWF Romania – Programul Dunare Carpati

Administratie publica locala:

-Asociatia Comunelor din Romania

Organizatii ale zonei montane – dezvoltare rurala:

– Romontana, Forumul Zonei Montane

21.11.2017

Cristian Parvan, PIAROM: “Fiscalitatea nu trebuie sa fie un instrument de adunat bani pentru bugetul de stat”

Modificarile Codului Fiscal, aprobate recent de Guvern, starnesc in continuare ample dezbateri, iar mediul de afaceri si patronatele continua sa sublinieze ca aceste masuri vor aduce dezavantaje mediului de afaceri.

Florin Jianu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), a declarat ieri, la o dezbatere, ca “testul IMM” trebuie sa fie efectuat pentru fiecare lege care se propune spre adoptare. Domnia sa a adaugat: “CNIPMMR a fost, poate, prima organizatie care a iesit public cu un test IMM referitor la efectele modificarilor fiscale asupra mediului de afaceri. De altfel, in 2014, atunci cand am ocupat functia de ministru, am introdus obligativitatea testului IMM tocmai pentru ca fiecare lege sa treaca prin acesta si sa se vada cum afecteaza IMM-urile”.

Presedintele CNIPMMR a mai spus ca desi autoritatile au transims ca recentele modificari aduse Codului Fiscal nu au niciun impact asupra mediului de afaceri, marea majoritate a intreprinzatorilor sustin ca acestea ii afecteaza negativ si le genereaza costuri suplimentare.

Totodata, domnia sa a subliniat caracterul impredictibil al acestor masuri, afirmand: “Ce se va intampla daca ordonanta de urgenta, care tocmai a fost aprobata, va fi modificata in Parlament, odata cu aprobarea legii de adoptare? Daca in ianuarie Codul Fiscal va arata altfel decat acum, va avea alta forma, iar unii angajatori vor fi inceput, deja, sa modifice contractele pe baza actualei ordonante de urgenta? Ce se va intampla atunci? Vorbim de sase milioane de contracte de munca, atat din mediul privat, cat si de la stat, care vor trebui schimbate. Tocmai de aici vine lipsa de incredere a antreprenorilor, pentru ca multi dintre angajatori nu stiu ce sa faca”.

O alta problema este legata de destinatia sumelor de bani platite, acum, de catre angajatori, a mai spus presedintele CNIPMMR, mentionand ca, cel mai probabil, acestea vor merge la bugetul de stat, tot in zona salarizarii si a prestatiilor sociale, asadar “intr-o zona nesustenabila”.

Domnul Jianu a mai precizat: “Daca eram in locul ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, in acest moment as fi fost cu demisia pe masa, deoarece Codul Fiscal s-a modificat, domnia sa nu a avut nicio pozitie publica, s-au taiat 78,5 milioane de lei de la Ministerul sau, de la fonduri europene, adica de la programul Start-Up Nation, in principal. Toate acestea, in conditiile in care ar fi trebuit sa sustina aproape 10.000 de firme si sa mai primeasca 800 de milioane de lei, insa domnia sa nu are nicio pozitie publica si nu spune nimic”.

MMACA ar trebui sa sustina testul IMM si sa militeze pentru reglarea situatiei, insistand asupra acestor aspecte, a mai opinat Florin Jianu, adaugand ca modificarea Codului Fiscal prin OUG nu face decat sa arunce o arma in mana Guvernului.

La dezbaterea de ieri, domnia sa a lansat public un apel catre toate partidele politice, propunandu-le sa semneze un pact fiscal alaturi de PIAROM, cu CNIPMMR si alte organizatii.

Modificarea Codului Fiscal din SUA este discutata de sase ani de zile, pe cand la noi acestea nu se discuta nici macar sase luni, a mai subliniat domnul Jianu.

Cristian Parvan: “Cresterea economiei se datoreaza exclusiv investitorilor romani si straini”

Patronatul Investitorilor Autohtoni din Romania (PIAROM) este hotarat sa organizeze o masa critica pentru a dezbate aceste modificari, a afirmat, ieri, Cristian Parvan presedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din Romania (PIAROM).

Domnia sa a declarat ca antreprenorii sunt preocupati de climatul de afaceri din tara noastra, subliniind ca fiscalitatea nu trebuie sa fie un instrument de adunat bani pentru bugetul de stat.

“Nu comentam marirea salariilor pentru bugetul de stat, dar sistemul acesta nu este unul reformat, ori aceste majorari salariale trebuie sa fie sustinute de productivitatea angajatilor. Noua, mediului de afaceri, ni se creeaza concurenta neloiala”, a adaugat presedintele PIAROM.

Cresterea economiei se datoreaza exclusiv investitorilor romani si straini, nicidecum Guvernului, a mai opinat domnul Parvan.

Totodata, Cristian Parvan a subliniat ca, spre deosebire de tara noastra, in alte state, politicile de fiscalitate si modificarea acestora sunt discutate si dezbatute indelung, si nu aprobate peste noapte, precizand: “Fiscalitatea nu va ingheta niciodata, peste tot in lume se modifica, dar la noi in tara nu se discuta inainte, iar Ministerul Finantelor Publice (MFP) este principalul vinovat, pentru ca desi are toate cifrele, nu judeca. MFP a fost tot timpul un executant si nu a incercat niciodata sa coordoneze activitatea celorlalte ministere, asa cum se intampla in Germania, spre exemplu. La noi in tara, MFP nu este nici respectat, si nici ascultat, desi asa ar trebui”.

Trebuie neaparat sa se faca informatizarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si sa se unifice bazele de date, a spus domnul Parvan, adaugand ca institutia are probleme imense, si implicit si contribuabilii, indiferent ca sunt persoane fizice sau juridice.

De asemenea, domnia sa a cerut eliminarea discriminarii holdingurilor romanesti, precum si consolidarea fiscala a acestora, sustinand ca este nevoie de aplicarea unor “solutii soc”.

Citeste mai departe pe Bursa.ro

 

16.11.2017

Program Conferinta “Educatie Privata Preuniversitara – Mai mult decat antreprenoriat”

Programul Conferintei “Educatie Privata Preuniversitara – Mai mult decat antreprenoriat”

27 noiembrie 2017, intre orele 9.00-14.00

Teme de discutie:

– Reglementari legislative: rolul redus atribuit mediului privat in propunerea/implementarea proiectelor

– Propunerea si implementarea unor norme clare si stabile privind constituirea, organizarea și funcționarea unitatilor private

– Parteneriatul public-privat in sprijinul integrarii si valorificarii reale a potentialului copiilor cu CES – Formarea profesionala continua, specializata si diferentiata

– Programe educationale personalizate, adaptate cerintelor societatii actuale

SPEAKERI INVITATI:

Dl. Liviu Marian POP – Ministru, Ministerul Educatiei Nationale

Dl. Profesor Serban IOSIFESCU – Presedinte A.R.A.C.I.P.

Dna. Camelia GAVRILA – Deputat Camera Deputatilor – Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret si sport

Dl. Ionel Florian Lixandru – Inspector General, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti

Dna. Irinuca VADUVA– General Manager ECDL Romania

Dna. Emiliana DOVAN-ZAHARIA – Development Manager Adservio

Dl. Colonel Robert STRUGARIU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta

In curs de confirmare

Dl. dr. ing. Bujor Constantin – Inspector Sef, Inspectoratul Teritorial de Munca al Municipiului Bucuresti

Inspector Invatamant Special, Ministerul Educatiei Nationale

Dna. Ariana Oana Bucur – Secretar de Stat, Ministerul Educatiei Nationale

Reprezentant Primaria Municipiului Bucuresti – Comisia pentru Invatamant, Tineret, Sport si Educatie Civica

8.45 – 9.00 Inregistrare Inregistrare participanti si welcome coffee

9.00 – 10.30 PANEL I

10.30 – 11.00 Sesiune Q&A

11.00 – 11.30 Pauza cafea

11.30 – 13.00 PANEL II

13.00 – 13.30 Sesiune Q&A

13.30 – 14.30: Lunch

13.11.2017

CONFERINTA FONDURILE EUROPENE EDITIA A IX-A / CRISTIAN PARVAN, PIAROM: “Angajatii din domeniul fondurilor europene trebuie platiti in functie de facturile decontate”

Mediul de afaceri continua sa fie interesat de atragerea fondurilor europene, in opinia lui Cristian Parvan, presedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din Romania (PIAROM), care ne-a precizat: “Prezenta unei audiente atat de largi la conferinta BURSA arata ca exista in continuare interes in societate si in mediul de afaceri pentru fondurile europene, in ciuda tuturor intarzierilor si dificultatilor cu care se confrunta autoritatile de management in procesul de lansare a proiectelor si apelurilor si in contextul lipsei de evaluatori, mii de proiecte fiind in faza de evaluare”.

Autoritatile fac eforturi sa recupereze, apreciaza domnul Parvan, mentionand ca, deocamdata, au reusit: “In urma cu 2-3 luni, nu aveam nici macar autoritatile de management acreditate. Tot sistemul de derulare a proiectelor, decontarea lucrarilor, trimiterea facturilor la Bruxelles erau blocate, pentru ca, fara autoritati de management acreditate, aceste proceduri nu puteau fi realizate. De asemenea, sistemul informatic trebuia validat de Comisia Europeana, aceasta fiind o conditie ex-ante. Toate aceste intarzieri au afectat si, intr-o anumita masura, au nemultumit mediul de afaceri”.

Cristian Parvan a atras atentia ca, din totalul de 5 miliarde euro – bani pe care ii avem la dispozitie de la UE -, se constata ca, la 1 noiembrie 2017, singurii care pot spune ca au folosit fonduri europene sunt cei din agricultura, pe subventiile directe, restul economiei fiind in proces de atragere a banilor de la UE.

Cristian Parvan a mai remarcat: “Din conferinta BURSA a rezultat ca toate cele opt banci care au sustinut evenimentul doresc sa sustina firmele in efortul lor financiar de a atrage fonduri europene. Procedurile si implicarea fiecareia dintre ele sunt diferentiate, in functie de reglementarile proprii si de normele BNR”.

Cristian Parvan ne-a spus ca toate “socurile administrative” din ultima perioada – schimbarile guvernamentale, infiintarile si desfiintarile de ministere etc. – “nu au cum sa nu lase urme in procesul de absorbtie a fondurilor UE”: “Pana la urma, trebuie sa intelegem ca interesul national are nevoie de stabilitate administrativa”.

Oamenii de afaceri sustin propunerea senatorului PSD Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene, potrivit careia personalul angajat in acest domeniu ar trebui sa fie “personal contractual, nu functionari publici”. De asemenea, angajatii din sectorul fondurilor UE ar trebui remunerati chiar in functie de facturile decontate de Uniunea Europeana, “pentru ca acestia isi valideaza calitatea muncii daca noi primim fonduri europene”, mai sustine seful PIAROM.

Domnia sa ne-a spus: “Mediul de afaceri nu poate astepta dupa fondurile europene, nu poate astepta decizii administrative sau bani. In acest conditii, oamenii de afaceri au doua comportamente – isi depun proiectele si incearca sa beneficieze de acest avantaj al fondurilor UE, dar daca birocratia le intarzie proiectele, atunci ei merg mai departe si se finanteaza din surse proprii. De aici vine remarca presedintelui CNIPMMR Florin Jianu, care spune ca 7 din 10 IMM-uri isi finanteaza proiectele din surse proprii, 2 merg la banca si abia una se indreapta catre fondurile europene”.

Domnul Parvan a evidentiat si faptul ca proiectele mari, de infrastructura, nu sunt realizate: “Cand ai proiecte fazate la transporturi, nici macar acelea nu sunt realizate si, ca urmare, la rectificarea bugetara banii alocati acestui domeniu sunt luati inapoi. Acest lucru arata clar slaba capacitate a administratiei publice de a intreprinde proiectele de care tot mediul de afaceri are nevoie”.

Ar trebui ca proiectele care corespund nevoilor unor anumite politici sa fie finantate din toate sursele si sa nu se mai faca distinctie intre fondurile UE si banii publici.

Citeste mai multe pe Bursa.ro

02.11.2017

Procedura si conditiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA au fost stabilite

Sistemul platii defalcate a taxei pe valoarea adaugata este aplicat, de aproximativ trei saptamani, de cateva sute de firme din tara care au optat sa utilizeze mecanismul in perioada sa optionala. Si cum pentru anumite plati din contul de TVA este nevoie, in prealabil, de o aprobare din partea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in Monitorul Oficial a fost publicat recent un act normativ care contine procedura si conditiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA.

Concret, procedura si conditiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA pentru persoanele ce aplica sau vor aplica sistemul split TVA sunt incluse in Ordinul presedintelui ANAF nr. 2927/2017, in vigoare din 13 octombrie 2017.

Potrivit documentului, firmele inregistrate in scopuri de TVA, titulare ale conturilor de TVA, solicita Fiscului transferul sumelor din contul de TVA prin depunerea formularului 310 – „Cerere pentru aprobarea transferului sumelor din contul de TVA”.

In ceea ce priveste operatiunile pentru care firmele platitoare de TVA au nevoie, in prealabil, de acceptul Fiscului, Ordonanta Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcata a TVA face referire la urmatoarele:

  • sume rezultate ca urmare a unor corectii in urma unor erori materiale in procesul de plata, pentru care restituirea se efectueaza intr-un alt cont decat un cont de TVA;
  • sume rezultate ca urmare a corectarii facturilor sau ca urmare a ajustarii bazei de impozitare a TVA conform Codului fiscal, pentru care restituirea se efectueaza intr-un alt cont decat un cont de TVA;
  • sume transferate in contul curent al titularului deschis la aceeasi instituție de credit sau in contul de disponibil distinct deschis la aceeasi unitate a Trezoreriei Statului, dupa caz, in limita sumelor care au fost transferate anterior din contul curent al titularului;
  • sume transferate in contul curent, in cazul persoanelor care nu mai au obligatia de a avea un cont de TVA (nu mai sunt inregistrate in scopuri de TVA) si nu mai au obligatii de plata privind TVA;
  • sume reprezentand TVA achitat in numerar, cu exceptia celor retinute din incasarile in numerar, sau cu cardul din contul curent;
  • alte sume rezultate din operatiuni care dau dreptul la debitarea contului, stabilite prin ordin al presedintelui ANAF, cu acordul organului fiscal (aici exista un proiect de act normativ al ANAF, care urmeaza sa apara in Monitorul Oficial si care introduce posibilitatea debitarii contului de TVA in cazul mai multor popriri asupra disponibilitatilor banesti).

Prin urmare, toate transferurile enumerate anterior se efectueaza in urma verificarii organului fiscal, cel care are 3 zile lucratoare la dispozitie sa solutioneze formularele 310 depuse de contribuabilii ce aplica sistemul de plata defalcata a TVA.

Potrivit ordinului ANAF aparut acum o saptamana in Monitor, cererea se depune in format electronic, sub forma unui fisier PDF, fie prin intermediul portalului e-guvernare, fie direct la registratura sau prin posta, cu confirmare de primire.

O data cu transmiterea formularului, firmele trebuie sa depuna si documentele justificative aferente. Printre altele, actul normativ face referire la facturi, contracte, extrase de cont, bonuri fiscale si alte documente de plata. Din punct de vedere tehnic, persoana care depune formularul impreuna cu documentele justificative, trebuie sa respecte anumite indicatii obligatorii de marime si forma, cum ar fi ca documentele sa fie arhivate in fisiere de tip zip, care sa nu depaseasca 10MB. Documentele justificative depuse trebuie sa fie in forma certificate conform cu originalul, iar ordinea documentelor din formularul 310 trebuie sa coincida cu ordinea din arhiva zip.

Pentru sumele transferate in contul curent, in cazul persoanelor care nu mai au obligatia de a avea un cont de TVA si nu mai au obligatii de plata privind TVA nu se depun documente justificative, iar transferul se aproba pe baza informatiilor din evidenta fiscala.

Rezultatul analizei cererii si documentelor justificative anexate la aceasta se consemneaza intr-un referat, care, o data aprobat, permite emiterea deciziei/deciziilor de solutionare a cererii pentru aprobarea transferului sumelor din contul de TVA, care cuprinde suma solicitata de contribuabil pentru transfer, suma aprobata pentru a fi transferata si suma respinsa.

Inainte de luarea deciziei de aprobare partiala sau de respingere integrala a cererii pentru aprobarea transferului sumelor din contul de TVA, organul de inspectie fiscala trebuie sa asigure exercitarea de catre contribuabil a dreptului de a fi ascultat, situatie in care termenul de solutionare a cererii se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data transmiterii invitatiei catre contribuabil si data prezentarii acestuia la organul fiscal. Pentru aceasta, reprezentantul legal al contribuabilului este invitat la sediul organului fiscal pentru audiere, in cadrul audierii acesta avand posibilitatea de a prezenta documente si explicatii suplimentare necesare solutionarii cererii.

Decizia se elibereaza in trei exemplare originale, din care contribuabilul primeste doua, unul pentru el si unul pentru banca care trebuie sa faca transferul. Comunicarea deciziilor se face conform regulilor din Codul de procedura fiscala, adica prin posta, cu confimrare de primire, sub semnatura, la sediul organului fiscal sau prin afisare, daca nu a fost posibil altfel.

Deciziile organului fiscal pot fi contestate, de catre contribuabil in termenul prevazut in Codul de procedura fiscala, adica 45 de zile.

Sursa: Contexpert.ro

23.10.2017

COMUNICAT DE PRESA: PIAROM isi mentine pozitia privind respingerea Ordonantei SPLIT TVA

Bucuresti, 29.09.2017: Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM), membru al Confederatiei Nationale a Patronatului Roman (CNPR), a activat constructiv si constant in realizarea unui dialog autentic si transparent, la toate nivelurile decizionale implicate, legat de impactul total negativ asupra mediului de afaceri, generat de aplicarea OG 23/2017 (SPLIT TVA).

In acest sens, au fost date publicitatii comunicate si luari de pozitii scrise si inaintate oficial, in perioada august-septembrie 2017.

Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) a sustinut ca singurul impact garantat al OG 23/2017 va fi cel al inducerii de costuri suplimentare greu de suportat, indeosebi de Intreprinderile Mici si Mijlocii (cu capital autohton). Si mai grav, activitatea suplimentara impusa firmelor va duce la scaderea productivitatii companiilor in mod nejustificat.

Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) a participat, de asemenea, la toate dezbaterile organizate la nivelul societatii civile, mediului de afaceri, precum si la nivelul Comisiei Economice a Senatului Romaniei.

Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) a luat la cunostinta de avizul negativ emis de Consiliul Economico-Social referitor la continutul OG 23/2017.

Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) constata ca niciun argument prezentat in sustinerea respingerii OG 23/1017 nu a fost luat in considerare. Ministerul de Finante si ANAF au continuat sa ramana pe o pozitie inflexibila fata de mediul de afaceri.

Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) constata ca aplicarea de catre ANAF a formularului D088 anulat si in continuare a formularului 394, proceduri care au generat costuri semnificative pentru toate companiile, nu si-au aratat efectele, incasarile din TVA pe 8 luni scazand cu 1,7%.

Discutiile purtate in comisiile Senatului au ramas fara rezultatele scontate de mediul de afaceri. Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) isi exprima speranta ca dezbaterile organizate in plenul Senatului Romaniei vor lua in considerare argumentele si pozitiile exprimate de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM), votul acestui for legislativ fiind in concordanta cu asteptarile mediului de afaceri.

In ciuda importantelor stimulente financiare oferite, mentionam ca, din datele culese de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM), la nivelul administratiei ANAF situatia se prezinta punctual astfel:

  • La 21.09.2017, la nivelul unui judet s-au inscris pentru aplicarea optionala a split-ului TVA de la 1.10.2017 ZERO FIRME.
  • La nivelul unui sector al Municipiului Bucuresti, la 25.09.2017, s-au inscris pentru aplicarea optionala a split-ului TVA de la 1.10.2017 ZERO FIRME.

In aceste conditii, Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) isi mentine pozitia exprimata constant in aceasta perioada, respectiv aceea de respingere a OG 23/2017.

Cerem parlamentarilor din Camera Deputatilor sa-si consulte reprezentantii mediului de afaceri din circumscriptiile electorale pentru a constata veridicitatea si oportunitatea pozitiei Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM), aceea de respingere a OG 23/2017.

Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM)

 

Articole aparute in urma comunicatului PIAROM

Revista Capital: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are sistemele informatice învechite, nu au fiabilitate, şi nu are capacitatea să implementeze split TVA, a declarat, marţi, Cristian Pârvan, preşedinte Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), într-o dezbatere organizată la Comisia economică din Senat.

AMOS NEWSInvestitorii autohtoni resping OG 23/2017:  Unicul efect al „splitării” TVA este de a genera costuri suplimentare pentru firme

BURSAPatronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) respinge aplicarea Split TVA

FORBES: Patronatul Investitorilor Autohtoni: Într-un sector din București, nicio firmă nu s-a înscris pentru plata defalcată a TVA, până la 25 septembrie. PIAROM își menține poziția de respingere a măsurii 

START UP CAFÉ: Investitori români nemulțumiți: Finanțele și ANAF au rămas inflexibile pe Split TVA 

HotNews.ro: Investitori romani nemultumiti: Finantele si ANAF au ramas inflexibile pe Split TVA

CURSDEGUVERNARE.RO: PIAROM cere deputaților să se consulte cu mediul de afaceri pentru a înțelege de ce trebuie respins split TVA

29.09.2017

Conferinta „Educatie Privata Preuniversitara – Mai mult decat antreprenoriat”

Patronatul Investitorilor Autohtoni – PIAROM organizeaza cea de-a 2-a editie a conferintei „Educatie Privata Preuniversitara – Mai mult decat antreprenoriat”. Evenimentul are loc la Hotel Marshal Garden, din Calea Dorobanti 50B, pe 27 noiembrie 2017, intre orele 9.00-14.00.

Formular inscriere eveniment

PIAROM a initiat o serie de actiuni adresate Invatamantului Privat Preuniversitar. O prima actiune a fost organizarea in luna martie 2017 a primei editii a conferintei „Educatie Privata Preuniversitara. Mai mult decat antreprenoriat”.

Alaturati-va demersului nostru pentru a reusi impreuna sa centralizam situatiile care au nevoie de reglementari si, in mod special, sa actionam in directia reglementarii lor.

VEZI AICI PROGRAMUL CONFERINTEI

La eveniment vor participa reprezentati din domeniul invatamantului privat intr-un cadru care va facilita dialogul deschis si circularitatea.

Vor fi prezenti, de asemenea, reprezentati ai M.E.N., I.S.U., A.R.A.C.I.P., precum si ai altor institutii sau parteneri sociali care pot sprijini demersul nostru si pot contribui la reglemetarea situatiei.

PIAROM este organizatorul evenimentului, alaturi de partenerul de dialog social Asociatia CONIL.

Temele abordate vor fi centralizate din raspunsurile dvs. la chestionarul atasat, pe care va rugam sa-l descarcati, sa-l completati si sa ni-l trimiteti apoi pe email, la adresa [email protected].

Chestionar invatamant privat preuniversitar

Avem convingerea ca numai impreuna vom reusi sa actionam in beneficiul copiilor si al Invatamantului Privat din Romania.

Inscrie-te la acest eveniment, completand formularul de mai jos:

Formular inscriere eveniment

Organizator:

Parteneri media:

 

Facilitator dialog social:

27.09.2017

COSTUL MEDIU LUNAR AL FORŢEI DE MUNCĂ ÎN ANUL 2016 A FOST DE 3.493 LEI/SALARIAT

Câştigul salarial mediu lunar brut pe total economie realizat în anul 2016, de 2.809 lei, a fost cu 9,9% (+254 lei) mai mare decât cel din anul 2015. Câştigul salarial mediu lunar net la nivelul economiei naţionale, de 2.046 lei, a înregistrat o creştere de 10,1% (+187 lei), comparativ cu anul precedent, potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica.

Angajatorii au cheltuit în medie într-o lună 3.493 lei/salariat, potrivit INS.

Numărul mediu al salariaţilor în anul 2016 a fost de 4.759.400 de persoane, în creştere cu 148.000 de persoane comparativ cu anul precedent.

Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2016 a fost de 5.223.800 persoane, mai mare cu 182.600 persoane faţă de sfârşitul anului precedent.

Vezi AICI comunicatul INS integral

 

26.09.2017