Anca Vlad (CNPR): Profesiile liberale vor fi desfiinţate

Aprobarea unui proiect de HG poate duce la desfiinţarea profesiilor liberale şi angajarea profesioniştilor cu contract individual de muncă, mult mai împovărat fiscal decât veniturile din profesii libere, se teme Anca Vlad, prim-vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR).

“În 2010 a venit acea excepţie a Codului de Procedură Fiscală unde se specifica foarte clar că toate profesiile care generează venituri din activităţi independente nu pot fi recalificate, şi tratate ca dependente.

Acum se doreşte prin proiectul de HG pus în dezbatere publică să se desfiinţeze această excepţie de la normele şi toţi cu profesii liberale să se recalifice. Consecinţa va fi dispariţia profesiilor libere. Ceea ce se vrea prin proiectul de HG e ca norma de exceptare a profesiilor libere independente să se abroge”, a spus Anca Vlad, prim-vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român.

Ea se teme că, dacă această formă a legii intră în vigoare, din momentul în care HG va fi publicată în Monitorul Oficial, profesiile liberale vor putea fi oricând recalificate ca dependente, la solicitarea organelor de control fiscal, cei care au profesii liberale vor trebui să aibă contract de muncă. “Deci nu vor mai exista profesii libere independente”, crede Anca Vlad, care este Președintele Grupului Fildas Catena, mare angajator de farmacişti.

Cei ce ar putea fi afectaţi de schimbarea legii vor fi medicii, farmaciştii, psihologii, asistenţii medicali, tehnicienii dentari, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, consilierii juridici, mediatorii, experţii contabili, experţii tehnici, experţii criminalişti, contabilii autorizaţi, auditorii financiari, consultanţii fiscali, arhitecţi, traducători, practicieni în reorganizare şi lichidare, urbaniştii, persoanele autorizate să realizeze şi să verifice lucrările de specialitate din domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei, auditorii energetici pentru clădiri.

 

Citeste mai mult pe Economica.net

04.05.2015