Acasa

Patronatul Investitorilor Autohtoni o organizație patronală, autonomă, fără caracter politic, înființată în baza principiului liberei asocieri, ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, ce funcționează în temeiul prevederilor Ordonanței 26/2000 cu privire la asociații și fundații și are ca principal obiectiv reprezentarea, susținerea și apararea intereselor membrilor săi în relația cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane fizice sau juridice.

Activitatea Patronatului excede însă sfera relațiilor de reprezentare a intereselor membrilor săi, organizația asumând-și un rol activ atît din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social, prin promovarea unor principii fundamentale ale dezvoltării sustenabile precum incluziunea socială, egalitatea de șanse și de tratament sau respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

La rândul lor, organizațiile care au statut de membru al Patronatului Investitorilor Autohtoni din România împărtășesc un set de valori comune atât în ceea ce privește atitudinea responsabilă față de comunitatea în care își desfășoară activitatea în calitate de agenți economici, cât și în ceea ce privește dezvoltarea unor modele de business bazate pe valoare adăugată, profesionalism și echitate economică și socială.

Patronatul Investitorilor Autohtoni invită orice entitate juridică privată din România, care manifestă preocupări în domeniul serviciilor private să adere la convingerile organizației și să contribuie alături de ceilalți membri la creșterea competitivității mediului de afaceri românesc și la promovarea principiilor incluziunii sociale și egalității de șanse ca fundament al dezvoltării sociale durabile.