Marea Britanie a ajuns la un acord cu oficialii Uniunii Europene in privinta unui mecanism de a bloca legislatia nedorita a UE, acesta fiind unul dintre cele patru obiective principale de reforma ale premierului britanic David Cameron, potrivit unor surse din Cabinetul britanic.
Reformele sunt destinate sa satisfaca o serie de cerinte formulate de Marea Britanie inainte de a planifica referendumul privind iesirea tarii din UE – asa-numitul „Brexit”
Propunerea a fost inclusa intr-un draft de text pe care presedintele Consiliului European, Donald Tusk, il va prezenta liderilor UE, la summitul din 18-19 februarie.
Propunerea din proiectul ce trebuie sa fie insa convenit de catre toate statele membre se refera la o dispozitie cu caracter obligatoriu, potrivit careia un grup de state membre reprezentand 55% la suta sau mai mult din totalul tarilor UE sa poata opri aplicarea unei norme UE ori sa le poata modifica.
Acordul cu privire la o modalitatea de a bloca legislatia UE este conceput pentru a raspunde preocuparilor in randul britanicilor, care considera ca Bruxelles are prea multa putere de legiferare, comparativ cu autoritatile nationale.
“Aceasta prevedere va asigura ca vocile parlamentelor nationale sunt auzite tare si clar la Bruxelles”, a spus sursa.
Aceasta noua concesie vine dupa ce Marea Britanie a ajuns deja la un acord cu UE in privinta intrarzierii acordarii ajutoarelor sociale pentru migrantii intracomunitari.
Asa-numitul „Grup de la Visegrad” – format din Polonia, Republica Ceha, Ungaria si Slovacia – spune ca nu va accepta niciun plan care discrimineaza sute de mii de cetateni proprii care lucreaza in Marea Britanie.
Sursa si articolul complet: euractiv.com