Informatii medicale din Uniunea Europeana

45% din medicii europeni, refuzați să lucreze în UK – Aproape jumătate dintre medicii din Uniunea Europeană care au aplicat pentru un post în Marea Britanie în 2014 au fost refuzați din cauza competențelor slabe de limba engleză, anunță Cosiliul Medical General (GMS – General Medical Council). Per total, 779 de medici (45% din cei care au aplicat) nu au reușit să treacă proba competențelor lingvistice și, prin urmare, nu au primit dreptul de a practica medicina în Marea Britanie. “Faptul că putem verifica acum medicii care vin din alte țări din Europa în Marea Britanie se dovedește o metodă eficientă”, a declarat Niall Dickson, șeful GMS, citat de The Guardian.

Grecia are mare nevoie de ambulanțe – Autoritățile elene din domeniul sănătății depun eforturi considerabile în a găsi finanțarea necesară pentru a cumpăra zeci de ambulanțe, de care sistemul de sănătate are mare nevoie. Miniștrii greci au discutat recent posibilitatea accesării fondurilor structurale pentru a asigura până la sfârșitul anului un număr de 96 de ambulanțe. De asemenea, potrivit Ekathimerini.com, ministrul Economiei, Giorgos Stathakis, intenționează să crească numărul personalului medical cu 13.000 de profesioniști, în următorii șase ani, tot cu ajutorul programelor europene de finanțare.

NICE: Un nou ghid în diagnosticul și tratamentul melonomului – Într-un efort de a reduce numărul mare de cazuri de melanom în Marea Britanie, Institutul Național de Sănătate și Excelență (NICE) a introdus noi linii directoare. De asemenea, experții speră ca în acest fel să îmbunătățească diagnosticarea precoce și calitatea tratamentului în acest tip de cancer de piele. Potrivit BBC, noul ghid cuprinde recomandări privind evalurea pacienților în funcție de cât de departe a progresat boala, identificarea celui mai bun tratament și monitorizarea eficientă a pacienților.

7.500 de asistente medicale din UE, angajate în UK în 2014 – Odată cu creșterea numărului de servicii medicale din Marea Britanie, spitalele se confruntă cu situații “frustrante și costisitoare”, în care trebuie să recruteze un număr mare de asistente medicale din străinătate. În opinia managerului Spitalului Addenbrookes din Cambridge, dr. Keith McNeil, autoritățile trebuie să răspundă pentru deficitul de personal înregistrat și trebuie să găsească soluții eficiente pentru a îmbunătăți procesul de recrutare. Partea bună este că numărul asistentelor din Uniunea Europeană angajate în Marea Britanie este în creștere. BBC informează că în 2014, aproximativ 7.500 de asistente medicale din tări ca Spania, România și Italia au fost recrutate să lucreze în sistemul britanic.

Cercetarea cardiovasculară trebuie mai bine coordonată – Uniunea Europeană ar trebui să coordoneze mai bine cercetarea privind bolile cardiovasculare, pentru a lua măsuri împotriva acizilor grași trans, susține Mairead McGuinness, vicepreședinte al Parlamentului European (PE) și copreședinte al Grupului Inimii din PE. “Știm că există modalități de reducere a bolilor cardiovasculare. De asemenea, știm că provoacă stres, numeroase greutăți și multă tristețe, deci reprezintă o problemă majoră pentru toată lumea. Multe persoane mor din cauza acestor afecțiuni și trebuie să facem ceva în această privință”, a declarat Mairead McGuinness, citată de Euractiv.com.

Se impune intensificarea eforturilor în lupta împotriva bolilor infecțioase – O nouă analiză privind situația HIV/SIDA în Europa urmează să fie publicată, în cadrul stategiei Comisiei Europene de combatere a infecției cu HIV pentru 2009-2013, au anunțat oficialii europeni în cadrul unei întâlniri recente. În ceea ce privește prioritățile Comisiei în acest domeniu, au fost redactate și trimise miniștrilor naționali de sănătate scrisori prin care se face apel la “consolidarea eforturilor comune de a aborda o serie de boli transmisibile, în special HIV/SIDA, tuberculoza și hepatita”. Soluțiile ar putea veni din granturile de cercetare de până la două milioane de euro, alocați pentru proiectele în domeniul prevenției, diagnosticării precoce și a tratamentului eficient în aceste afecțiuni. Detalii – pe site-ul Comisiei Europene.

EMA cere mai multe studii clinice la copii – Producătorii de medicamente vor trebui să realizeze mai multe studii clinice la copii pentru a primi aprobările tratamentelor dezvoltate pentru diferite afecțiuni, sub un aviz care urmează să fie adoptat de Agenția Europeană pentru Medicamente. Modificările vizează numai anumite boli, care ar putea scăpa din vedere potențialul de utilizare al medicamentelor respective la copii, anunță Politico.eu. Este vorba de afecțiuni ale ficatului, boli renale, ateroscleroza coronariană, ateroscleroza periferică, demența vasculară și tulburările vasculare cognitive, boala Parkinson, coreea Huntington și scleroza laterală amiotrofică.

Anchetă privind plățile companiilor farma către experții britanici – Guvernul britanic a demarat o investigație în urma “acuzațiilor extrem de grave” aduse profesioniștilor care decid ce medicamente trebuie cumpărate de NHS, conform cărora aceștia au fost plătiți să lucreze ca și consultanți pentru companiile farmaceutice. Potrivit unei anchete The Daily Telegraph, anumite persoane au primit până la 15.000 de lire sterline pentru a aranja diverse întâlniri consultative cu firmele private. Ancheta va stabili dacă experții britanici au fost sau nu în conflict de interese atunci când au decis cum trebuie cheltuit bugetul de milioane de lire sterline pentru medicamente, anunță The Independent.

Rezultate pozitive pentru noul medicament antidiabetic, produs de Sanofi – Noul medicament pentru persoanele cu diabet, dezvoltat de compania Sanofi, s-a dovedit eficient în reducerea nivelului de glucoză la pacienții cu diabet zaharat de tip II, au anunțat reprezentanții companiei franceze, citați de Reuters. Este vorba despre Lixilan, o combinație a medicamentului Lyxumia, carea a fost dezvoltat de Sanofi în parteneriat cu producătorul danez Zealand Pharma. Documentele pentru aprobarea noului medicament vor fi depuse la FDA la sfârșitul anului 2015, iar la EMA, la începutul anului următor.

Industria medicamentelor generice continuă procesul de consolidare – Analiștii se așteaptă la mai multe tranzacții în industria medicamentelor generice, după preluarea diviziei de generice a companiei Allergan de către Teva Pharmaceuticals și presiunile făcute de producătorul de medicamente olandez Mylan de a cumpăra Perrigo, informează agenția Associated Press, citată de Modernhealthcare.com. Industria medicamentelor generice trebuie să se consolideze, susține analistului Randall Stanicky de la RBC Capital Markets.

3 noi medicamente pentru hepatita C, recomandate spre aprobare – Institutul Național de Sănătate și Excelență (NICE) din Marea Britanie recomandă spre aprobare trei medicamente pentru tratamentul hepatitei C, însă Bristol-Myers Squibb este dezamăgită că produsul său, Daclatasvir, este indicat doar unui grup mic de pacienți, informează Pmlive.com. Concret, sunt omiși pacienții care reprezintă aproximativ 45% din toate cazurile din Europa.

Controlul glicemic, îmbunătățit prin consiliere telefonică – Consilierea ocazională prin telefon poate fi un instrument foarte performant și cost-eficient în scăderea concentrațiilor de zahăr din sânge, în  rândul minorităților și adulților din mediul urban cu diabet zaharat necontrolat. Cel puțin așa arată un studiu realizat de Colegiul de Medicină Albert Einstein din SUA. “Persoanele cu diabet zaharat au nevoie de consiliere cu privire la rezolvarea problemelor și la stabilirea obiectivelor pentru schimbarea comportamentului”, spune investigatorul principal Elizabeth Walker, citat de Eurekalert.org.

Un nou ghid în îngrijirile paleative, în Anglia – Agenția de supraveghere din domeniul sănătății din Anglia a prezentat noul ghid prin care se dorește îmbunătățirea sistemului de îngrijiri paleative. Măsura vine după ce recent au fost semnalate o serie de nereguli în îngrijirile acordate britanicilor, în ultimele zile de viață. Potrivit BBC, s-au înregistrat cazuri în care pacienții au fost privați de apă și hrană. Noile linii directoare încurajează personalul să comunice mai bine și să implice pacienții și aparținătorii acestora în deciziile medicale.

11.08.2015