Monthly Archives: martie 2016

Firma in apartament: S-au publicat oficial modificarile la normele care arata cum se calculeaza impozitul pe cladire

firma apartMonitorul Oficial a publicat luni 21 martie 2016, hotararea care modifica si completeaza normele de aplicare a codului fiscal referitoare, printre altele, si la modul de calcul al impozitului pentru locuintele persoanelor fizice care gazduiesc sedii sociale ale firmelor.

Modificarile confirma informatiile facute publice anterior, potrivit carora proprietarii de apartamente care gazduiesc sedii sociale de firme nu platesc impozit diferentiat daca firmele gazduite nu inregistreaza cheltuieli cu utilitatile. ”Prin sintagma <<cheltuieli cu utilitatile>> se intelege: cheltuieli comune aferente imobilului, cheltuieli cu energia electrica, gazele naturale, cheltuieli de termoficare, apa si canalizare”, specifica textul publicat in Monitorul Oficial.

Sursa si articolul complet pe startupcafe.ro

22.03.2016

Cum eviti pierderea banilor europeni pentru fermieri si procesatori. Descarca noile instructiuni privind conditiile artificiale

euroOamenii de afaceri care cer bani europeni pentru ferme si linii de procesare a produselor agroalimentare pot consulta noi instructiuni publicate, joi, de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), pentru evitarea situatiilor de pierdere a fondurilor ca urmare a crearii asa-numitelor conditii artificiale de eligibilitate.

Si in noul Program National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020, autoritatile vor sa taie din fondurile europene de la beneficiarii care isi creeaza asa-numite conditii artificiale de eligibilitate.

In perioada de programare 2007-2013, criteriile dupa care autoritatile au retras finantari pe motiv de conditii artificiale au fost un subiect aprins de disputa, mentinut si in noua perioada de programare.

Joi, AFIR a publicat instructiuni privind evitarea conditiilor artificiale pentru doua linii de finantare PNDR: Submasura 4.1 – Investitii in exploatatii agricole si Submasura 4.2 – Sprijin pentru investitii in prelucrarea/ comercializarea si/ sau dezvoltarea de produse agricole.

Potrivit instructiunilor, se considera conditii artificiale, acele conditii create in mod voluntar (intentionat) de catre solicitanti in scopul  obtinerii unui avantaj oferit prin programul/ masura/ submasura in cauza, cum ar fi:

a) creare de conditii artificiale in vederea incadrarii solicitantului in categoriile de solicitanti eligibili si/ sau a indeplinirii unei/unor conditii de eligibilitate specifice masurii/ submasurii

b) creare de conditii artificiale prin existenta unui beneficiar formal (solicitantul/beneficiarul direct de fonduri) si a unui beneficiar real (indirect) al finantarii, ca persoane fizice si/ sau juridice distincte sau identice

c) creare de conditii artificiale in vederea obtinerii unei incadrari mai avantajoase in sistemul principiilor si criteriilor de selectie.

d) creare de conditii artificiale in vederea obtinerii unui procent suplimentar al intensitatii/plafon mai mare al sprijinului comparativ cu cel la care proiectul  si/ sau solicitantul/ beneficiarul ar fi avut dreptul daca nu s-ar fi creat conditia artificiala

Citeste articolul complet AICI

Sursa: startupcafe.ro

18.03.2016

Activitati de peisagistica si servicii pentru cladiri – indicatori de baza in UE

ueEurostat a dat publicitatii un infografic (click pe imaginea alaturata)privind indicatorii de bazain privinta activitatilor de peisagistica si servicii pentru cladiri din Uniunea Europeana. Si aici, Romania se claseaza cel mai prost, tinand cont de indicatorii statistici, raportat la numarul populatiei.

Astfel, in Romania activeaza doar 3.200 de asemenea firme specializate, cu un numar total de 35.300 de angajati si o cifra totala de afaceri de 405,7 milioane de euro, la o populatie de circa 20 de milioane de locuitori.

17.03.2016

Competitivitate, inteligenta si valoare adaugata prin servicii private – Servicii Energetice – Biomasa, resursa si bogatie a Romaniei

confOrganizata de Patronatul Investitorilor Autohtoni (presedinte Cristian Parvan), cea de-a a II-a editie a conferintei pe tema biomasei si a provocarilor exploatarii acesteia si-a propus sa aduca in prim plan preocuparile autoritatilor in ceea ce priveste promovarea si aplicarea politicilor publice capabile sa duca la valorificarea biomasei.

In discutiile purtate s-a tinut cont pe de-o parte de strategia de crestere a competitivitatii si Planului National pentru utilizarea biomasei si PNADR 2010 si, pe de alta parte, de a se asigura cadrul formal pentru dezbaterea unor teme de actualitate pentru sectorul energetic. Energia din biomasa este produsa in special prin arderea resturilor agricole si forestiere, a deseurilor zootehnice si a deseurilor biodegradabile municipale si industriale.

VEZI AICI SI UN REPORTAJ VIDEO

La conferinta au fost participat oficiali ai Ministerelor Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Energiei, Mediului, Apelor si Padurilor, Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Fondurilor Europene, presedintele Comisiei pentru Industrii si Servicii din Camera Deputatilor, precum si reprezentanti ai unor companii private romanesti cu rezultate notabile in acest domeniu: Simona Man, Secretar de Stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR sprijina dezvoltarea agriculturii si a culturilor energetice), Andrei Apetrei, membru Patronatul Investitorilor Autohtoni,  Stefan Rancu si Nina May, reprezentanti PIAROM, Dumitra Mereuta, Consilier Personal al Ministrului Mediului, Sandor Benko, Director General KWG Salcie Energetica, Corina Popescu, Secretar de Stat in Ministerul Energiei, Iuliean Hornet, inventator CEO EcoHornet, Iulian Iancu, Presedinte Comisia pentru Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor, Diana Tenea, Director General Directia Generala Dezvoltare Regionala si Infrastructura, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Gheorghe Tucu, Director General Valeg Creative Solutions, Iulian Cuculas, Director General Proiect Ro Invest Capital, Prof.univ.dr.ing.Eden Mamut, Director Institutul pentru Nanotehnologii si Surse Alternative de Energie, Dorin Sfaca, Presedinte Asociatia Producatorilor de Peleti si Brichete, Emil Calota, Vicepresedinte Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, Dana Ionescu, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) s.a.

”Doar 0,34% din energia electrica produsa in Romania provine din biomasa”…

….a spus nemultumit deputatul Iulian Iancu la conferinta. Aceasta in ciuda faptul ca 46% din energia termica a Romaniei provine din biomasa si in conditiile in care, pentru anul 2020 strategia energetica a Uniunii Europene prevede ca aproape 50% din energia regenerabila produsa de catre statele membre sa provina din biomasa. „Sectorul productiei de energie din biomasa este insuficient sprijinit de stat in acest moment. Avem inteligenta tehnologica romaneasca in acest sector, dar nu o folosim“, a spus Cristian Parvan, presedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni, organizatorul evenimentului.

Temele abordate in cadrul dezbaterii au fost:

  • programul de valorificare a terenurilor degradate sau improprii culturilor agricole si utilizarea acestor terenuri pentru infiintarea de culturi energetice

 

  • adoptarea unei Strategii Energetice care sa stabileasca obiectivele legate de valorificarea biomasei

 

  • valorificarea fondurilor UE – Buget 2014-2020, referitor la Axa prioritara 6, Obiectivul specific 6.1 (cresterea productiei de energie din resurse regenerabile, mai putin exploatatiile (biomasa, biogaz si geotermal)

 

  • coordonarea eforturilor investitionale in domenii transversale: agricultura / mediu / energie / dezvoltare regionala / locuri de munca.

 

  • aprobarea unor norme care sa stimuleze/sustina investitiile in sistemele ce asigura utilizarea biomasei pentru producerea de energie termica

 

  • Legea culturilor energetice si a biomasei

 

Sursa: Sensotv.ro

16.03.2016

Pe ultimul loc in UE la importanta relativa activitatilor profesionale, stiintifice si tehnice

graficEurostat a publicat un grafic privind importanta activitatilor profesionale, stiintifice si tehnice in statele Uniunii Europene, in care se observa ca Romania se afla pe ultima pozitie, aproape la egalitate cu Bulgaria. Graficul exprima, in procente, cota privind valoarea adaugata si ocuparea fortei de munca a activitatilor profesionale, stiintifice si tehnice din totalul economiei intreprinderilor nefinanciare.

Vezi graficul complet AICI

16.03.2016

Finlanda ar putea reduce taxele asupra fortei de munca

taxeSprijinul pentru un model de salarizare care sa tina cont de nivelul exporturilor ar putea deschide drumul guvernului finlandez pentru o reducere de taxe aplicate fortei de munca, potrivit premierului Finlandei, Juhaa Sipila. Prim-ministrul finlandez a raspuns astfel unei decizii unanime a celei mai mari confederatii sindicale din industrie, SAK, care a propus „modelul de plata finlandez”.

„Cu siguranta, acest <model finlandez> ne da posibilitatea de manevra in privinta discutiilor legate de reducerea taxelor”, a comentat Sipila.

Decizia SAK se refera la un model de plata in care salariile nationale ar fi raportate la sectorul de export. Mai multe dintre sindicatele membre ale SAK, cum ar fi cel al angajatilor din servicii si cel al lucratorilor din transporturi, au respins un acord separat pentru a incerca sa reduca costurile fortei de munca, intr-o tentativa de a face companiile mai competitive.

Sursa si stirea completa AICI

15.03.2016

Memorandum privind ajutoare de minimis pentru promovarea exportului

exportGuvernul a publicat Memorandumul privind incadrarea schemelor de ajutor de minimis „participarea operatorilor economici la targuri si expozitii internationale organizate in strainatate” si „Realizarea de studii de piata si pe produse”, instituite de Ministerul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri pentru actiunile din Programul de promovare a exportului, in politicile economico-bugetare si financiare ale statului roman.

 

Citeste intreg Memorandumul AICI

15.03.2016

„Virusi” in economie? Cifra de afaceri din serviciile IT prestate firmelor, in scadere dramatica

itIn luna ianuarie 2016, cifra de afaceri din serviciile de piata prestate in principal intreprinderilor, in termeni nominali, fata de luna precedenta, a scazut atat ca serie bruta, cu 21,2%, cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 2,1%, potrivit INS.

Acest recul semnificativ in termeni nominali a fost cauzat urmare a scaderilor uriase inregistrate la activitatile de servicii informatice si in tehnologia informatiei (-40,9%), activitatile de productie cinematografica, video, programe de televiziune; difuzare si transmitere de programe (-36,7%), alte servicii furnizate in principal intreprinderilor (-21,5%), activitatile de comunicatii (-16,9%) si la activitǎtile de transport (-15,5%).

Comparativ insa cu luna ianuarie 2015, cifra de afaceri din serviciile de piata prestate in principal intreprinderilor a crescut in prima luna din acest an atat ca serie bruta, cu 5,5%, cat si ca serie ajustata, cu 5,7%. Totusi, in serie bruta, activitatile de servicii informatice si in tehnologia informatiei au inregistrat, de asemenea, o scadere semnificativa, de -6,8%. Singura crestere a acestui sector extrem de important pentru economia romaneasca a fost consemnata in privinta datelor ajustate sezonier: +4,8% in luna ianuarie 2016, comparativ cu luna ianuarie 2015.

Citeste intreg comunicatul AICI

15.03.2016

Afacerile din comertul cu autovehicule au crescut in ianuarie cu 16,0%, iar serviciile de piata prestate populatiei cu 14,0%, fata de ianuarie 2015

autoComparativ cu luna corespunzatoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu autovehicule  si motociclete a crescut in ianuarie 2016 atat ca serie bruta, cu 16,0%, cat  si ca serie ajustata  in functie de numarul de zile lucratoare  si de sezonalitate, cu 15,2%.

Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piata prestate populatiei a crescut atat ca serie bruta  cu 14,0% cat  si ca serie ajustata  in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 13,9%, potrivit INS.

Comparativ cu luna precedenta, in luna ianuarie 2016, volumul cifrei de afaceri din comertul cu autovehicule  si motociclete a scazut fata de luna precedenta ca serie bruta cu 21,5%, iar ca serie ajustata a crescut cu 1,9%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piata prestate populatiei a scazut de assemenea fata de luna precedenta ca serie bruta cu 12,4%, iar ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate a crescut cu 0,5%.

Citeste intreg comunicatul AICI

15.03.2016