Monthly Archives: august 2015

www.hotnews.ro: De ce dezavantajeaza legislatia fiscala capitalul autohton?

Iata ca, dupa cateva saptamani, ecoul modificarilor fiscale se stinge treptat, treptat, iar – din pacate – politicul isi reintra in drepturi si se pare ca va da verdictul final si in acest domeniu. Am vazut in mai multe emisiuni tot felul de dezbateri pe aceasta tema, de multe ori opiniile fiind exprimate, cu nonsalanta si pe un ton grav, de multi din cei care nu au citit macar vreo pagina din noul sau actualul Cod fiscal, dupa principiul ca noi suntem buni in doctrine! Doar discutii sterile, superficiale, ca sa prinda repede si bine la popor. Nu am vazut insa o analiza de substanta, legata de faptul ca, spre exemplu, anumite prevederi fiscale dezavantajeaza capitalul autohton fata de cel strain, prevederi existente si in actualul Cod fiscal dar si in cel ce va fi adoptat conform proiectului deja aprobat de parlament dar intors de presedinte.

Materialul integral poate fi citit pe www.hotnews.ro

25.08.2015

Beneficiarul real al legii aministiei fiscale: cât de vinovați sunt contribuabilii ?

aici_decu_decupat_poza dragos patroiIată că, după îndelungi dezbateri și argumente pro și contra, Legea nr.209 a fost, în sfârșit, publicată în Monitorul Oficial din data de 20 iulie 2015. Mai mult, chiar vineri 21 august 2015, a fost publicat în Monitorul Oficial și Ordinul ANAF nr.2202, prin care se aprobă procedura efectivă de transpunere în practică a legii menționate anterior. Deși legea în sine a fost denumită drept Legea anulării unor datorii, percepția publică este cea de amnistie fiscală. Mulți se vor repezi să aprecieze că hoarde de contribuabili infractori beneficiază astfel de efectele acestei legi. Cât este de adevărat puteti vedea AICI, intr-un material preluat din revista “Capital”, cu completari si modificari ale consultantilor fiscali Dragos Patroi (foto) si Adrian Benta.

25.08.2015

Impozit forfetar pentru hotelieri, de anul viitor

Guvernul a convenit vineri, 21 august 2015, cu patronatele din turism introducerea unui impozit forfetar în domeniul hotelier care să fie aplicat pe cameră sau pe locul de cazare, indiferent de gradul de ocupare, impozit ce ar simplica procedura de colectare și ar lărgi, pe de altă parte, baza de impozitare din domeniu. Cititi articolul integral pe www.cursdeguvernare.ro

25.08.2015

Propuneri ale PIAROM privind corelarea legislatiei referitoare la cercetare cu legislatia fiscala

In contextul rediscutarii noului Cod fiscal si a problemelor cu care se confrunta domeniul cercetarii in Romania, readucem in atentie propunerile noastre privitoare la necesitatea corelarii legislatiei referitoare la cercetare cu legislatia fiscala in domeniu.

Intre legislatia ce reglementeaza cercetarea si legislatia fiscala exista in prezent definitii diferite pentru aceiasi termeni, ceea ce genereaza confuzii grave, ce trebuie eliminate.

Pentru a lamuri aceasta situatie, trebuie pornit de la definitiile date de diferite acte normative in ceea ce priveste „dezvoltarea”.

In scopul unei mai bune intelegeri a proceselor si finantarii diferentiate a proiectelor CDI (Cercetare Dezvoltare Inovare), au fost definite, la alin (21) din N542/2007, categoriile de activitati de cercetare-dezvoltare, astfel:

  1. Cercetare fundamentala
  2. Cercetare industriala – reprezinta cercetarea planificata sau investigatia critica intreprinsa in scopul dobandirii de cunostinte si competente noi, in vederea elaborarii unor noi produse, procese sau servicii sau pentru realizarea de imbunatatiri semnificative pentru produse, procese sau servicii existente. Ea se ocupa de crearea de parti componente pentru sisteme complexe, in special pentru validarea tehnologiilor generice, cu exceptia prototipurilor. In cadrul activitatilor (serviciului) de cercetare industriala se pot efectua de exemplu urmatoarele activitati: elaborarea, realizarea, experimentarea modelului sau solutiei noi pentru produs/ metoda/ sistem/ tehnologie/ servic etc.
  3. Dezvoltarea experimentala – reprezinta dobandirea, combinarea, consolidarea si utilizarea cunostiintelor si competentelor existente in domeniul stiintific, tehnologic, de afaceri si a altor cunostiinte si competente relevante, in vederea producerii de planuri sau modele pentru produse, procese sau servicii noi, modificate sau imbunatatite.

In scopul incadrarii fiscale a unor categorii de cheltuieli, au fost definite in OMFP 3055/2009 (Art. 78) cheltuielile de dezvoltare care:

  1. Sunt generate de aplicarea rezultatelor cercetarii sau a altor cunostinte intr-un plan sau proiect ce vizeaza productia de materiale, dispozitive, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau imbunatatite substantial, inainte de inceperea productiei sau utilizarii comerciale.

Asa cum se poate vedea usor din cele de mai sus, activitatile de dezvoltare asa cum sunt definite de OMFP 3055/2009 sunt ortogonale cu activitatile de dezvoltare experimentala asa cum sunt definite de N542/2007. In litera si spiritul prevederilor OMFP 3055/2009, activitatile de „dezvoltare experimentala” asa cum au fost definite de N542/2007 sunt cheltuieli de cercetare asa cum sunt definite de OMFP 3055/2009 la art. 73 alin (4) „investigatia originala si planificata intreprinsa in scopul castigarii unor cunostinte sau intelesuri stiintifice ori tehnice noi”. Mai mult decat atat, la art. 73, alin (5) din OMFP 3055/2009 se dau exemple de activitati de cercetare precum „formularea, elaborarea, evaluarea si selectia finala a alternativelor posibile pentru materiale, instrumente, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau imbunatatite” care este in fapt definitia „dezvoltarii experimentale” din N542/2007.

Prin urmare, activitatile de „dezvoltare experimentala” realizate in interiorul proiectelor de cercetare sunt activitati de cercetare asa cum sunt definite de OMFP 3055/2009 si trebuie incadrate ca atare!

Referitor la cheltuielile de dezvoltare definite de OMFP 3055/2009, in contextul proiectelor de cercetare se poate spune ca acestea sunt in legatura cu activitatile de introducere in fabricatie sau productie experimentala (spune clar la art. 78 alin (1) „inainte de inceperea productiei sau utilizarii comerciale”) care urmeaza dupa finalizarea activitatilor de cercetare, in speta dupa realizarea prototipului. Mai mult decat atat, pentru a clarifica lucrurile, Art. 78, alin (3) lit. a) din OMFP 3055/2009 mentioneaza ca exemplu o activitate de dezvoltare, si anume „folosirea intermediara a prototipurilor”. Logica elementara ne spune ca, pentru a folosi un prototip, trebuie mai intai realizat, deci realizarea prototipului nu este activitate de dezvoltare in sensul descris de OMFP 3055/2009. Nicaieri in OMFP 3055/2009 nu se mentioneaza ca activitatea de dezvoltare se finalizeaza cu realizarea prototipurilor!

In acest context al legislatiei fiscale, firmele care realizeaza activitati de cercetare-dezvoltare sunt sfatuite de auditorii fiscali sa treaca cheltuielile de cercetare industriala la capitolul „cheltuieli”, iar pe cele de dezvoltare experimentala la „Capitalizare”. Astfel, firma capitalizeaza un prototip care in sine nu are capacitatea de a produce beneficii financiare si are nevoie pentru asta de o etapa de pregatire pentru fabricatie, care este faza in care ar trebui facuta capitalizarea.

In concluzie, solicitam:

  1. a) armonizarea termenilor din codul fiscal privind cercetarea cu cei din legislatia specifica
  2. b) introducerea cheltuielilor de dezvoltare experimentala in categoria cheltuielilor de cercetare cu beneficiile de deducere aferente
  3. c) introducerea termenilor de „pregatire pentru introducere in fabricatie” ca si etapa post-prototip, in care se capitalizeaza rezultatele cercetarii prin realizarea (investitia) unor capacitati de productie/prestare, care sa genereze venituri prin aplicarea rezultatelor cercetarii.
  4. Introducerea termenului de „inovare” asa cum este definit in legislatia specifica cercetarii si oferirea unor beneficii fiscale similare cu cele pentru cercetare (de ex. 25% deducere), intrucat acest tip de activitate are factor mare de multiplicare in economie.

INOVARE: „implementarea unei metode noi de productie sau de livrare sau imbunatatita semnificativ (inclusiv schimbari semnificative in tehnici, echipamente si/sau software). Schimbarile sau imbunatatirile minore, cresterea in capacitate a productiei sau serviciilor prin adaugarea unor sisteme industriale sau logistice care sunt similare cu cele aflate in uz, incetarea folosirii unui proces, simpla inlocuire sau extindere a capacitatilor, schimbarile rezultate doar din modificarea preturilor, schimbarile sezoniere si alte schimbari ciclice, comercializarea unor produse noi sau imbunatatite semnificativ nu sunt considerate inovatii”.

  1. Reintroducerea scutirii de impozit pe profit pentru profiturile generate de produse/servicii care au la baza un brevet de inventie. Astfel de produse/servicii au efect de multiplicare in economie.
  2. Scutirea de impozit pe venit pentru angajatii incadrati in activitati de cercetare-dezvoltare, similar mecanismului aferent programatorilor, un lucru necesar pentru incurajarea investitiilor private in cercetare. Daca aceasta facilitate a functionat in cazul software cu rezultate pozitive, atunci va functiona si in privinta cercetarii.

Patronatul Investitorilor Autohtoni

11.08.2015

Informatii medicale din Uniunea Europeana

45% din medicii europeni, refuzați să lucreze în UK – Aproape jumătate dintre medicii din Uniunea Europeană care au aplicat pentru un post în Marea Britanie în 2014 au fost refuzați din cauza competențelor slabe de limba engleză, anunță Cosiliul Medical General (GMS – General Medical Council). Per total, 779 de medici (45% din cei care au aplicat) nu au reușit să treacă proba competențelor lingvistice și, prin urmare, nu au primit dreptul de a practica medicina în Marea Britanie. “Faptul că putem verifica acum medicii care vin din alte țări din Europa în Marea Britanie se dovedește o metodă eficientă”, a declarat Niall Dickson, șeful GMS, citat de The Guardian.

Grecia are mare nevoie de ambulanțe – Autoritățile elene din domeniul sănătății depun eforturi considerabile în a găsi finanțarea necesară pentru a cumpăra zeci de ambulanțe, de care sistemul de sănătate are mare nevoie. Miniștrii greci au discutat recent posibilitatea accesării fondurilor structurale pentru a asigura până la sfârșitul anului un număr de 96 de ambulanțe. De asemenea, potrivit Ekathimerini.com, ministrul Economiei, Giorgos Stathakis, intenționează să crească numărul personalului medical cu 13.000 de profesioniști, în următorii șase ani, tot cu ajutorul programelor europene de finanțare.

NICE: Un nou ghid în diagnosticul și tratamentul melonomului – Într-un efort de a reduce numărul mare de cazuri de melanom în Marea Britanie, Institutul Național de Sănătate și Excelență (NICE) a introdus noi linii directoare. De asemenea, experții speră ca în acest fel să îmbunătățească diagnosticarea precoce și calitatea tratamentului în acest tip de cancer de piele. Potrivit BBC, noul ghid cuprinde recomandări privind evalurea pacienților în funcție de cât de departe a progresat boala, identificarea celui mai bun tratament și monitorizarea eficientă a pacienților.

7.500 de asistente medicale din UE, angajate în UK în 2014 – Odată cu creșterea numărului de servicii medicale din Marea Britanie, spitalele se confruntă cu situații “frustrante și costisitoare”, în care trebuie să recruteze un număr mare de asistente medicale din străinătate. În opinia managerului Spitalului Addenbrookes din Cambridge, dr. Keith McNeil, autoritățile trebuie să răspundă pentru deficitul de personal înregistrat și trebuie să găsească soluții eficiente pentru a îmbunătăți procesul de recrutare. Partea bună este că numărul asistentelor din Uniunea Europeană angajate în Marea Britanie este în creștere. BBC informează că în 2014, aproximativ 7.500 de asistente medicale din tări ca Spania, România și Italia au fost recrutate să lucreze în sistemul britanic.

Cercetarea cardiovasculară trebuie mai bine coordonată – Uniunea Europeană ar trebui să coordoneze mai bine cercetarea privind bolile cardiovasculare, pentru a lua măsuri împotriva acizilor grași trans, susține Mairead McGuinness, vicepreședinte al Parlamentului European (PE) și copreședinte al Grupului Inimii din PE. “Știm că există modalități de reducere a bolilor cardiovasculare. De asemenea, știm că provoacă stres, numeroase greutăți și multă tristețe, deci reprezintă o problemă majoră pentru toată lumea. Multe persoane mor din cauza acestor afecțiuni și trebuie să facem ceva în această privință”, a declarat Mairead McGuinness, citată de Euractiv.com.

Se impune intensificarea eforturilor în lupta împotriva bolilor infecțioase – O nouă analiză privind situația HIV/SIDA în Europa urmează să fie publicată, în cadrul stategiei Comisiei Europene de combatere a infecției cu HIV pentru 2009-2013, au anunțat oficialii europeni în cadrul unei întâlniri recente. În ceea ce privește prioritățile Comisiei în acest domeniu, au fost redactate și trimise miniștrilor naționali de sănătate scrisori prin care se face apel la “consolidarea eforturilor comune de a aborda o serie de boli transmisibile, în special HIV/SIDA, tuberculoza și hepatita”. Soluțiile ar putea veni din granturile de cercetare de până la două milioane de euro, alocați pentru proiectele în domeniul prevenției, diagnosticării precoce și a tratamentului eficient în aceste afecțiuni. Detalii – pe site-ul Comisiei Europene.

EMA cere mai multe studii clinice la copii – Producătorii de medicamente vor trebui să realizeze mai multe studii clinice la copii pentru a primi aprobările tratamentelor dezvoltate pentru diferite afecțiuni, sub un aviz care urmează să fie adoptat de Agenția Europeană pentru Medicamente. Modificările vizează numai anumite boli, care ar putea scăpa din vedere potențialul de utilizare al medicamentelor respective la copii, anunță Politico.eu. Este vorba de afecțiuni ale ficatului, boli renale, ateroscleroza coronariană, ateroscleroza periferică, demența vasculară și tulburările vasculare cognitive, boala Parkinson, coreea Huntington și scleroza laterală amiotrofică.

Anchetă privind plățile companiilor farma către experții britanici – Guvernul britanic a demarat o investigație în urma “acuzațiilor extrem de grave” aduse profesioniștilor care decid ce medicamente trebuie cumpărate de NHS, conform cărora aceștia au fost plătiți să lucreze ca și consultanți pentru companiile farmaceutice. Potrivit unei anchete The Daily Telegraph, anumite persoane au primit până la 15.000 de lire sterline pentru a aranja diverse întâlniri consultative cu firmele private. Ancheta va stabili dacă experții britanici au fost sau nu în conflict de interese atunci când au decis cum trebuie cheltuit bugetul de milioane de lire sterline pentru medicamente, anunță The Independent.

Rezultate pozitive pentru noul medicament antidiabetic, produs de Sanofi – Noul medicament pentru persoanele cu diabet, dezvoltat de compania Sanofi, s-a dovedit eficient în reducerea nivelului de glucoză la pacienții cu diabet zaharat de tip II, au anunțat reprezentanții companiei franceze, citați de Reuters. Este vorba despre Lixilan, o combinație a medicamentului Lyxumia, carea a fost dezvoltat de Sanofi în parteneriat cu producătorul danez Zealand Pharma. Documentele pentru aprobarea noului medicament vor fi depuse la FDA la sfârșitul anului 2015, iar la EMA, la începutul anului următor.

Industria medicamentelor generice continuă procesul de consolidare – Analiștii se așteaptă la mai multe tranzacții în industria medicamentelor generice, după preluarea diviziei de generice a companiei Allergan de către Teva Pharmaceuticals și presiunile făcute de producătorul de medicamente olandez Mylan de a cumpăra Perrigo, informează agenția Associated Press, citată de Modernhealthcare.com. Industria medicamentelor generice trebuie să se consolideze, susține analistului Randall Stanicky de la RBC Capital Markets.

3 noi medicamente pentru hepatita C, recomandate spre aprobare – Institutul Național de Sănătate și Excelență (NICE) din Marea Britanie recomandă spre aprobare trei medicamente pentru tratamentul hepatitei C, însă Bristol-Myers Squibb este dezamăgită că produsul său, Daclatasvir, este indicat doar unui grup mic de pacienți, informează Pmlive.com. Concret, sunt omiși pacienții care reprezintă aproximativ 45% din toate cazurile din Europa.

Controlul glicemic, îmbunătățit prin consiliere telefonică – Consilierea ocazională prin telefon poate fi un instrument foarte performant și cost-eficient în scăderea concentrațiilor de zahăr din sânge, în  rândul minorităților și adulților din mediul urban cu diabet zaharat necontrolat. Cel puțin așa arată un studiu realizat de Colegiul de Medicină Albert Einstein din SUA. “Persoanele cu diabet zaharat au nevoie de consiliere cu privire la rezolvarea problemelor și la stabilirea obiectivelor pentru schimbarea comportamentului”, spune investigatorul principal Elizabeth Walker, citat de Eurekalert.org.

Un nou ghid în îngrijirile paleative, în Anglia – Agenția de supraveghere din domeniul sănătății din Anglia a prezentat noul ghid prin care se dorește îmbunătățirea sistemului de îngrijiri paleative. Măsura vine după ce recent au fost semnalate o serie de nereguli în îngrijirile acordate britanicilor, în ultimele zile de viață. Potrivit BBC, s-au înregistrat cazuri în care pacienții au fost privați de apă și hrană. Noile linii directoare încurajează personalul să comunice mai bine și să implice pacienții și aparținătorii acestora în deciziile medicale.

11.08.2015

Proiecte

Analizat atât ca entitate juridică, cât și prin prisma expertizei organismelor sale manageriale și a echipei de experți, Patronatul Investitorilor Autohtoni desfășoară frecvent activități de management de proiect, participând la implementarea mai multor măsuri coerente ce vizează dezvoltarea sectorului serviciilor private, în general, și a sectorului serviciilor private de sănătate, în particular.
Citeste mai mult >

04.08.2015

Servicii

Patronatul Investitorilor Autohtoni furnizează pentru membrii săi o serie de servicii care prezintă un impact semnificativ pozitiv și asupra mediului economic și social în care aceștia își desfășoară activitatea curentă, după cum urmează:
Citeste mai mult >

04.08.2015